Inspirat din cartea cu acelaşi titlu a jurnalistului franco – iranian Freidoune Sahebjam, publicată în 1994 şi bazată pe o poveste reală, filmul „Lapidarea Sorayei M”, apărut în anul 2008 sub regia lui Cyrus Nowrasteh şi cu participarea actriţei iraniene Shohreh Aghdashlo – al cărui talent i – a adus o nomilarizare la Oscar -, prezintă o întâmplare cutremurătoare petrecută în Iranul anului 1986.
În anul 1986, în plină era Khomeini, instraurarea Republicii Islamice în Iran a însemnat revenirea dominaţiei patriarhale, autoritatea deplină a bărbatului. Doar acesta avea dreptul de a cere divorţ, în urma căreia îi revenea custodia exclusivă a copiilor, poligamia căpăta avânt, în cazul în care bărbatul ajungea să - şi omoare soţia, pe motiv de nesupunere, sau vreo fică pentru comportament indecent avea şanse mari să scape nepedepsit.
În mod diferit, femeile, doar mergând pe stradă, riscau să fie încadrate într - o serie de infracţiunii punibile de la amenzi până la biciuirea publică ori chiar închisoare. Era suficient chiar şi numai purtarea neadecvată a uniformei Republicii Islamice – burqa – pentru ca femeile să fie admolestate sau chiar mai mult, să fie arestate. Legea islamică, aşa cum este ea descrisă de către surse, arata mai multă indulgenţă, în cayul femeilor acuzate de o infracţiune fără implicaţii sexuale, rezervând însă pedepse extrem de aspre celor care se făceau vinovate de adulter, prostituţie sau trafic de femei. În acest context închisorile erau pline pâră la refuz de copile, adolescente sau femei violate reţinute sub acuzaţia de adulter în timp ce agresorii se bucurau de libertate. Ca urmare a prevederilor legale în acest sens, cele mai multe victime erau femeile. De cele mai multe ori erau analfabete şi puteau semna o confesiune fără a avea alături pe cineva care să le ajute în acest sens. Pedepsele aplicate se încadrau în execuţii cu lovituri de pietre (lapidări), care şi acestea se executau diferit în funcţie de sex (bărbatul trebuie să fie îngropat până la talie, şi apoi ţintuit cu pietre, iar femeile până deasupra pieptului; se considera că dacă victima se poate elibera însemna că asa fusese voia lui Dumnezeu).
Lapidarea Sorayei M. nu este un film de week – end sau de relaxare. Nu este un film pentru suflet. Dimpotrivă este nevoie de multă voinţă şi tărie pentru a – l putea urmării până la final. Este un film clar, direct, fără cenzură sau limitări. Acest lucru poate fi observat încă di titlul care este extrem de elocvent. O femeie este lapidată, omorâtă cu pietre.
În derularea filmului este prezentată o femeie care, închistată trupeşte într – o societate tributară evului mediu dar cu mintea evoluată mult înaintea celorlalţi, alege să povestească unui ziarist în cele mai profunde detalii modul în care fusese ucisă nepoata sa cu pietre cu o zi în urmă:
Casătorită cu un bărbat care își dorea o femeie mult mai tânără, Soraya este permanent tratată urât chiar violent. Presată de soţul său să divorţeze, pentru ca acesta să se poată căsătorii cu mai tânăra sa cucerire, şi convinsă fiind că soţul nu i – ar mai fi plătit suma cuvenită pentru întreținerea ei şi a ficelor sale (care cu siguranţă ar fi rămas în grija mamei în timp ce baieţii ar fi rămas la tată), Soraya refuză să se despartă de acesta, preferând să îndure batăle şi tratamentele denigrante numai pentru ca fetele sale să aibă un trai decent. În acest context, soţul dorindu – şi recuperarea libertăţii recurge la diferite tertipuri murdare: şantaj, ameninţări şi chiar aranjează o situaţie astfel încât să o poată acuza de adulter. De aici până la omorârea cu pietre nu a mai fost decât un pas. Într - un proces sumar şi în lipsa Sorayei aceasta este gasită vinovată şi condamnată la moarte chiar în aceiaşi zi. Îngropată până dincolo de mijloc, Soraya a murit batută cu pietre pentru ca soţul sau să - şi poată satisface poftele trupesti.
Cinic este faptul că prima piatră este aruncată chiar de tatăl ei, care, invocând scuza că odată maritată nu mai era fica lui, se disculpă, parcă, în faţa divinităţii. Îi urmează soţul său, ca mai apoi cei doi baieţii ai săi să arunce iar la final tot satul.
Chiar dacă la final a rămas un pumn de oase în groapa unde a fost ucisă Soraya, povestea ei rămâne dovada martiriului atâtor femei. Din pacate lapidarea se practică şi în prezent în aceste societăţi unde patriarhatul este dus la extreme, unde tragerea vălului peste ochi este reflex de apărare, nu de mister.
Deşi povestea de petrece cu mai bine de 30 de ani în urmă, Lapidarea Sorayei M este un film în afara timpului, o poveste adevărată despre soarta sutelor şi miilor de femei ucise de gloatele fanatizate dintr – o lume care se vrea aparte. În această lume o femeie are curajul să afirme că Lumea trebuie să ştie!, îndemn care devine lait – motivul întregului film.
Vizionând filmul nu am putut să ma detasez, să privesc obiectiv întreaga desfăşurare a evenimentelor. Încordarea organică, frustarea, furia m - au caracterizat pe parcursul întregului film.
Conştientizând că doar printr – o întamplare nu aparţii acelor societăţi şi că oricând ţi s - ar fi putut întâmpla şi ţie, empatizizi specific feminin şi femeiesc, mai ales ştiind ca poate chiar acum în Irak, Iran sau Afganistan (de exmplu) se poate desfăşura o astfel de dramă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu