24.07.2010, Jurnal de Iulie

Mă regăsesc deja în a doua jumătate a lunii Iulie şi îmi dau seama că aceasta nu diferă cu foarte mult de cele anterioare. A doua lună a verii, se prezintă, poate, cu puţin mai mult soare pe cer şi ceva căldură urbană ...praf şi pulbere în relaţiile interumane..frustrări, ură, repaus şi zâmbete false...luxul ipocrit al societăţii (politice) româneşti.

Mi-am amintit o după – amiază de vară, undeva într-o zi însorită din iulie 1992, atunci când tatăl meu, venit de la servici, ne-a anunţat că după 22 de ani de muncă la una dintre cele mai importante fabrici din România, urma să devină şomer. Pe atunci avea undeva în jurul vârstei de 40 de ani şi îmi amintesc foarte bine tristetea care i se citea pe faţă. Îşi iubea meseria şi era fericit putând-o practica. Şi, totuşi... atunci a trebuit să pună punct.

Imediat au început căutările pentru găsirea unui nou loc de muncă. Nu au contat nici cele două facultăţi pe care le terminase, nici masterele şi nici vechimea pe care o avea la momentul acela în asa zis-ul camp al muncii. Nimeni nu mai vroia să investească în cineva de 40 de ani... Şi totuşi pensionarea vine undeva dupa 60 de ani... deci încă cel puţin 20 de ani de muncă ce nu contau... nici pentru stat, nici pentru privat!

Trecând peste ani şi revenind la al nostru iulie 2010, conservând parcă în suflet tristetea din privirea tatalui din aceea după-amiază din 1992, urmăresc cum lucrurile se repetă şi se creionează în termeni noi în acelasi timp în fiecare moment. Într-o Românie pierdută între contrastre mult prea evidente, găsirea sau pierderea unui loc de muncă este precum un joc la loterie... mulţi joacă dar puţini sau foarte puţini câştigă.

Dacă în 1992 se punea problema locurilor de muncă la persoanele trecute de prima tinereţe, acum, din pacate, nu se mai investeşte nici măcat în tineri! Absolvim facultăţi foarte bune din ţară şi/sau din străinătate fără nici un corespondent real în lumea forţei de muncă. Cautăm şi alte specializari dar nimic nu se schimbă. Este un haos în care domnesc banul şi relaţiile, iar pentru restul, ce rămâne!? Degeaba ai o specilizare - sau doua, ori trei - clară şi precisă! Întotdeuna sau de fapt în majoritatea cazurilor se găseşte cineva care ţi-a luat-o înainte! Ce contează că nu are nici în clin nici în mânecă cu respectivul job?!... A fost primul! Cineva l-a anunţat mai devreme.... sau a dat cu mult mai mult decât ai putea da tu... bani, bineînţele, căci altfel cu siguranţă ar fi stat la coadă pentru a putea intra la interviu sau ar fi dat şi el examenul pentru care tu ai învaţat serios doua luni întregi şi tot ai picat! Mereu tu şi nu altul...

Şi apoi de ce nu ar fi aşa? Are cineva ceva de caştigat dacă s-ar face altfel?! Cu siguranţă fiecare din cei mulţi şi o data cu ei şi ţara în sine. Dar aceste aspecte nu sunt importante... la mijloc de iulie cei mari sunt preocupaţi de vacanţe: de mare, de munte, de ţări străine, de noi decoruri şi, de ce nu, de noi actori. Cei mulţi îşi găsesc alinarea în realitatea poveştilor altora, făcând pe detectivii în cazuri de sinucideri, dispariţii, omoruri, delapidari sau alte ilegalităţi. E totusi reconfortant sa ştim ca spiritul dreptăţii sau cel puţin umbra acestuia mai bântuie şi prin părţile acestea. Păcat ca nu caută soluţii şi pentru dramele pe care aceeasi multi le trăiesc zi şi noapte într-o ţară uitată...fărimiţată.....

La toate acestea, cu siguranţă, Codul Galben de precipitaţii, anunţat la Buletinul Meteo, nu face decât să le dea dreptate celor care au introdus obligativitatea asigurării locuinţelor. Ştiau ei ce ştiau....ca doar la propriile vacanţe, de care am pomenit deja, nu puteau renunţa. Până la urmă e datoria fiecăruia să se descurce! Statul e în criză financiară...şi nu o criză oarecare, ci una internaţională. Fu necesară chiar intervenţia Bancii Mondiale, ca sa nu dam faliment... ca doar de... noi nu suntem Grecia! Şi ca să se înţeleagă şi mai bine gravitatea crizei cu care cei de sus de confruntă, s-a mai taiat şi din salarii aproape 50%, din pensii câte ceva pe ici pe colo... şi s-a modificat şi TVA-ul... cu plus bineînţeles! Dar era necesar!

Până la urmă, ma gândesc ca ‚ploaia care va veni’ nu va face decît să aducă acel vânt răcoros – pentru unii de-a dreptul îngheţat şi distrugător - dinaintea unei noi avalase de extreme calduri (socio-politice)... sau poate postul să fie soluţia?

Şi-afară a început furtuna...să nu mai fie speranţă? Sau e o alternativă?

by MFGI