Practicile de Mutilare a Organelor Genitale Feminine

Mie mi s-a întâmplat când aveam doar zece ani. M-au dezbrăcat şi m-au dus într-o cameră întunecoasă. M-au legat la ochi. Am fost obligată să mă întind pe spate, în timp ce patru femei m-au imobilizat partea inferioară a corpului, precum şi cea superioară. Au încercat să îmi prevină urletele, punându-mi o bucată de cârpă în gură. M-au depilat. Am încercat să mă eliberez, dar nu a fost posibil. A trebuit să mă predau. Durerea era teribilă şi insuportabilă. Din cauza luptei m-au tăiat foarte rău şi am pierdut mult sânge. Femeile care erau de faţă la mutilarea mea erau apropae toate sub efectul alcolului.

Aceasta este mărturia lui Hanna Koroma, acum membră a unei organizaţii ce promovează normele dreptului omului în general şi pe cele ale femeilor africane, în special, victimă a practicii de mutilare a organelor genitale feminine.

Dar ce sunt aceste practici? Ce reprezintă pentru cei care le practică şi cum sunt percepute de ceilalţi? Poate fi un element de apropiere între diferite culturi sau de dezbinare? Care ar fi modul cel mai indicat de abordare aceaste practici? Poate promova Occidentul alte valori, prin contestarea acestora sau trebuie sa le accepte aşa cum sunt?

1) Ce sunt practicile M. G. F.?

Orice tăietură definitivă şi ireversibilă a unui organ sănătos este mutilare. Organul exterior feminin este în mod normal constituit vulva care constă în labii mari, cei interiori, numiţi şi nimfe, şi clitorist, protejat de un prepuţ. Această conformaţie este aceeasi la toţi subiecţii feminini. Este o parte ereditară a naturii umane. Nu există motive morale sau estetice pentru a suplima o parte sau toate părţile exterioare ale organelor genitale femnine.
Sensul dat procedurilor de M. G. F. se referă la amputarea parţială sau totală a aparatului genital exterior feminin. M. G. F. şi cuprinde toate procedurile de acest gen.
Cea mai mare parte dintre cei care studiază acesta problemă consideră că sunt trei forme ale practicii de mutilare a organelor genitale feminine – pe care o vom nota de acum încolo cu iniţialel M.G.F.
Prima dintre aceste forme este cunoscută sub numele de circumcizie. Acesta constă în tăierea unei părţi a clitorisului. Acesta este considerata a fi cea mai uşoară formă de mutilare a organelor genitale feminine deoarece se păstreză o parte a clitorisul şi labii superiori ai vaginului
În cultura islamică, această practică este cunoscută sub numele de Sunna, iar în limba arabă acesta înseamnă tradiţie, deoarece se consideră că ar fi sugerată de unele dintre ahadith – adică maximele sau pildele profetului Mohamed.
Din punct de vedere medical, această primă formă de M.G.F. este singura care egalează practica de circuncizie masculină în care prepuţul organului genital masculin este tăiat.
Clitoridectomia este practica cea mai răspândită. Aceasta implică tăierea întregului clitoris împreună cu o parte sau în întregime lobi interni. În limba arabă această practică este numită Khafd, ceea ce înseamnă reducere/micşorare, fiind cunoscută mai mult sub numele de Tahara, care înseamnă purificare.
Infibularea este forma cea mai violentă a acestei practici.
Termenul derivă de la cuvântul latin fibula – broşă folosită pentru a prinde toga romană. Fibula era folosită, de asemenea, printre altele, pentru a preveni raporturile sexuale între scalvi. Era poziţionată de-a curmezişul labilor exteriori la femei şi de-a lungul prepuţului la bărbaţi. Această acţiune avea scopul de a asigura fidelitatea sclavilor, evitarea posibilelor sarcini care ar fi devenit, astfel, un obstacol în desfăşurarea muncilor zilnice, şi, de asemenea, pentru a-i împiedica pe sclavi sau gladiatori să se apropie de doamnele din societate, sau viceversa.
Infibularea este cunoscută şi sub numele de circumcizia faraonică deoarece se crede că era practicată în Egipt în perioda faraonilor (2850 – 525 a.Chr.)
Aceată a treia formă a practicilor de M.G.F. constă în amputarea clitorsitului, a labilor interiori şi o mare parte din labi exteriori. Ceea ce rămâne din labii externi este cusut astfel încât orificiul vaginal să rămână închis. În perioada de vindecare este introdusă, prin cusătură către vagin, o schijă din lemn pentru a se putea permite trecerea urinii şi a sângelui menstrual.
Pentru uşurarea cicatrizării sunt folosite substanţe adezive precum mal – mal, - un amestic format din zahăr şi cauciuc -, gălbenuş de ou şi zahăr, o mulţime de diferite tipuri de sucuri şi amestecuri de ierburi. De asemenea, pentru a ajuta la vindecare şi pentru dispersarea mirosurilor urâte sunt arse diferite ierburi aromatice tradiţionale. Cenuşile folosite pentru a controla hemoragia, în special în zonele rurale din Africa Occidentală, sunt în mod regulat cauză a infecţiilor foarte puternice.
După operaţie picioarele fetei/femei operate sunt legate şi aceasta rămâne imobilizată pentru o periodă de timp – în general 4 săptămâni – până când rana este vindecă.
După căsătorie, în prima noapte, cicatricea rămasă în urma operaţiei de infibulare este defibulată, adică descusută cu scopul de a se avea relaţii sexuale. De cele mai ulte ori acesta se realizează efectiv prin tăierea zonei cusute, de către soţ, cu un obiect ascuţit (cuţit , briceag, geam, etc)
În general, în urma oricărei naşteri, este realizată reinfibularea pentru a restitui corpului femei condiţia pe care avea înaintea căsătoriei.
Instrumenele folosite pentru realizarea operaţiilor de M.G.F. sunt cuţitele, lamele de briceaguri, geamuri şi bucăţi de geam. Foarte rar aceste instrumente sunt sterilizate, iar în afara incintei spitalelor, nicăieri nu se practică anestezia.
În mod tradiţional aceste practici sunt realizate şi urmărite de femeile bătrâne ale comunităţi. Totuşi, în zonele urbane, aceste operaţii sunt, în mod frecvent, realizate în spitale de către cadre profesioniste.
Vârsta de la care se începe aplicarea acestor practici este diversă de la o ţară la alta. Însă, în mod general, această operaţie se poate realiza pornindu-se de la fetiţe în vârstă de numai o săptămână de viaţă până la domnişoarele de 20 de ani. Cu toate acestea, de cele mai multe ori, aceste practici se întâlnesc la fetiţele de 3 - 8 anişori.
Unii specialişti ar mai adăuga acetei liste încă un tip de mutilare. Se spune despre această a patra formă de practică de M. G. F. că nu este clasificată, sau altfel spus, nu are nume. Aceasta deoacerece, în cadrul acestei tipologii pot fi incluse mai multe practici. Dintre acestea se pot anumera: înţeparea, perforarea sau incizia clitoristului şi/sau a lobilor, cauterizarea clitoristului şi a ţesuturilor care îl înconjoară, răzuirea orificiului vaginal sau tăierea vaginului, introducere - în vagin - de substanţe corozive/ distrugătoare pentru a se provoca sângerarea sau de ierburi speciale cu scopul de restrângere, micşorare sau pentru a închide orificiul vaginal, şi altele.
Specialişti susţin că, din ce în ce mai mult, în ultimul timp există o tendinţă de a se aplica aceste operaţii la vârste cât mai mici pentru a se minimaliza cât mai mult rezistenţă la teribila durere.

2) Care este viziunea occidentală cu privire la practicile de M. G. F.?

În Occident aceste practici sunt prezentate dintr-o perspectivă bazată, în general, pe preocupări de tip medical şi pe încercările politice de abolire a acestora. În viziunea societăţilor occidentale aceste practici sunt rezultatul reprezentării femei, în ansamblul ei, din Lumea a Treia ca o grupare omogenă şi coerent unitară prin condiţia de a fi asuprite de propria societate şi cultură patriarhală.
Femeile din cadrul acestor societăţi sunt văzute în Occident ca fiind victimele fără apărare ale dominţiei bărbaţilor.
De cele mai multe ori, în discursurile occidentalilor, complexitatea vieţii femeilor din Lumea a Treia sunt diminuate foarte mult. Se presupune despre acestea că sunt constituite ca entităţi separate înainte de a intra în complexul sistem de relaţii sociale, semnificaţii şi credinţe. Orice formă de interacţiune dintre femeile acestea şi contextul de referinţe este negat. În acelaşi mod este negată şi contribuţia lor la formarea sistemului de valori în societăţile în care trăiesc.
Chair şi în scrierile cele mai indulgente din Occident, autorii care le compun, sunt, în mod inevitabil determinaţi să plece de la o premisă, egală la toţi, de victimizare a acestor femei. Acestea sunt definite ca fiind victimele societăţilor islamice, victime ale colonianismului, victime al procesului de dezvoltare şi victime ale violenţei masculine.
Cu privire la practicele de M. G. F. mulţi cercetători preocupate de această problemă fac referire la femeile practicante din Africa ca fiind victimele sexuale şi a violenţei masculine.
Fran Hosken analizează practicile de M. G. F. ca pe o formă de violenţă din partea bărbaţilor asupra femeilor. Autoarea face un paralelism între practicile de M. G. F. şi violuri, violenţa carnală, prostituţie forţată şi purdah – detenţia/ izolarea femeilor. Toate acestea sunt văzute, de către autoare, ca fiind violări ale drepturilor fundamentale ale omului dezvoltate pe un fundament de acorduri al tuturor bărbaţilor comunităţii. În scrierile sale, femeile acestor societăţi devin la nivel mondial un grup omogen într-o retorică totalitară care vorbesc în mod confidenţial de genul feminin ca de o categorie universală. Femeile sunt prezentate ca fiind victimele violenţei masculine şi sunt reduse la o unitate universală bazată pe noţiunea opresiunii lor. Chiar şi cele mai instituţionalizate practici, precum purdahul sau vălul sunt asociate cu violenţa masculină şi e explicată în termeni de opresiune sexuală şi dominare.
O altă cercetătoare, Mary Daly are o argumentaţie apropiată de cea a lui Hosken. Autoarea face o paralelă între practicile de M. G. F. actuale din Africa şi centura de castitate folosită în Europa în perioada medievală, legarea picioarelor practicată în China până la începutul secolului trecut şi la înmormântarea de fetiţe vii în Arabia pre-islamică. În analizele sale aceste practici sunt reprezentate ca fiind sinonime cu o formă de conspiraţie universală misogină. În viziunea autoarei, structura lumii este interpretată şi definită în termeni dihotomici, care opune femeile bărbaţilor.
Mutilarea de acest gen este încurajată şi susţinută de către părinţi şi membri familiei. Acest lucru se întâmplă deoarece aceştia mereu au crezut că aceste practici ar avea efecte benefice pentru copilă atunci când va ajunge la vârsta adultă.
Prin urmare, orice tip de intervenţie în numele drepturilor omului, venită dinspre Occident riscă să fie văzută ca o încercare de impunere a unor valori diferite şi contrare celor proprii, ce poate fi percepută precum o incercare de imperialism cultural.
Mai mult decât atât, pentru mult timp aceste practici se realizau pe ascuns, ca un secret sau o acţiune tabu. Problema a fost scoasă la lumină foarte recent de către diferite grupuri feministe, sociologi şi medici occidentali.
Practica aceasta a suscitat în Occident o reacţie puternică de indignare, oroare şi condamnare. Încă de la început Occidentul a interpretat practicile de M. G. F. ca fiind o formă foarte gravă de tortură şi violare a drepturilor fundamentale ale omului.
În timpul perioadei coloniale, tentativele de abolire a acestei practici prin intermediul legilor s-a dovedit a fi contra - productiv. Aceasta deoarece aceste legi au fost interpretate ca fiind o ameninţare la adresa solidarităţii naţionale şi ca o intervenţie de ordin cultural şi social. Astfel încât, aceste legi nu au fost niciodate acceptate. În schimb, practicile de M. G. F. au devenit un simbol al rezistenţei împotriva influienţei străine, al identităţii naţionale, tradiţiei şi autenticităţii.
De la sfârşitul anilor ’70 acestă problemă a devenit una de interes internaţional.
Această practică de M. G. F. a fost, în mod amplu, discutată în diferite conferinţe promovate de organizaţii internaţionale precum: Organizaţia Mondială de Sănătate (O. M. S.), U. N. I. C. E. F. (Fondul Internaţional de Urgenţă pentru Copii Naţiunilor Unite), U. N. E. S. C. O. (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Stiiţă şi Cultură) şi de diferite organizaţii internaţionale feministe.
Mutilarea organelor genitale feminine este o manifestare a violării drepturilor umane în general care are drept scop controlarea autonomiei şi viaţa sexuală a femeii.
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, piatra de bază a drepturilor omului, susţine că toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi drepturi. Aceasta protejează dreptul la siguranţa persoanei şi dreptul de nu fi subiecte ale tratamentelor crude şi degradante – drepturi încălcate în mod clar de aceste practici.
Convenţia pentru eliminarea oricăror forme de discriminare în ceea ce priveşte femeile, intră în viguare în 1981. Art. 5 a acestuia cere tuturor statelor să coopereze pentru a se elimina orice prejudiciu sau practică bazate pe ideea inferiorităţii sau superiorităţii unui dintre sexe. Comisia pentru eliminarea oricăror forme de discriminare în ceea ce le priveşte pe femei şi diferite corpuri de monitorizare întâlnite de diferite convenţii, au făcut câteva recomandări generale pe tema practicilor de M. G. F.
Astfel, recomandarea 14 din 1990 cheamă statele membre să ia măsuri propice I efective pentru oprirea acestor practici, şi pentru introducerea unor unor strategii educaţionale şi sanitare viabile pentru sensibilizarea tuturor în legătură cu acest subiect.
De asemenea, recomandarea 19 crea o legătură între practicele tradiţionale ce subordonau femeile şi practicile de violenţă dintre care M. G. F., violenţa domestică şi subliniază importanţa existenţei unei forme de protecţie a femeilor.
Recomandarea în cauză, printre altele, recunoaşte faptul că violenţa faţă de femei le privează pe acestea de drepturi sociale şi civile, precum şi, de drepturile lor sociale şi economice. Consecinţele acestor violenţe constă în menţinerea unui rol subordonat şi un nivel scăzut al participării femeilor în societate.
Regulile convenţiei asupra discriminării sunt reformulate şi completate de Declaraţia pentru Eliminarea Violenţei în relaţiile cu femeile, adoptata de Adunarea Generală în 1993. Aceasta include în temii săi şi practica de M. G. F., precum şi alte astfel de practici. Art. 4 a acestei Declaraţii prevede că statele nu trebuie să invoace nici o practică, nici cutumială nici religioasă pentru a justifica inadaptările la propriile obligaţii internaţionale, care specificcă abolirea oricărui tip de violenţă în relaţiile cu femeile.


3) Care este viziunea tradiţionalistă cu privire la practicile de M. G. F.?

Originile acestor practici este necunoscută. Nu există dovezi sau mărturii sigure care să specifice cum şi când aceaste practici au început şi în ce mod s-au răspândit. Cu toate acestea există două teori principale cu privire la originile acestor practici:
1) M. G. F. a început într-un singur loc - peninsula Arabă sau Egipt – pentru ca apoi să se probage peste tot
2) Cea de a doua teorie, contrară celei dintâi, consideră că aceste practici s-au născut şi s-au dezvoltat în mod independent în toate zonele
Se pare că atunci când s-au început aceste practici de M. G. F. se practica şi circumcizia masculină.
Există dovezi asupra faptului că acestea se practicau în Egipt în primul mileniu a. Chr. Aceste practici sunt reliefate prin desene în mormintele egipene şi din altre reprezentări ce provin din timpurile faraonilor. În jurul anului 25 a.Chr., Strabone – istoric şi geograf grec – povesteşte că egipteni circondau băieţii şi practicau re-cinconcizia pe fete.
O altă mărturie se găseşte în literatura medicală.
Soramus, un medic grec, cel care a practicat acesta operaţie în jurul anului 8 p. Chr. la Alexandria, a realizat o descriere detaliata a acestei operaţii. Un alt medic, Aetius (502 – 575 p. Chr.) descrie această operaţie ca fiind foarte simplă. Amândoi susţineau că scopul acestor practici era acela de a diminua apetitul sexual al femei.
Printre altele, arheologii folosesc drept mărturii în demonstrarea folosirii acestor practici, mumiile egipene găsite în stare bună.
În mod general specialitii consideră că aceste practici se foloseau de obicei de clasele guvernatoare, fiind un semn distinctiv pentru doamnele ce aparţineau familiilor regale, dar şi pentru casta preotească din Egipt. Se considera că doamnele erau singurele capabile de a practica arta magiei, iar M. G. F. era o tentativă de a ţine sub control această putere.
Conform unora dintre specialişti, evreii şi arabii au adoptat aceste practici în Egipt. În timpul cuceririlor din Africa de Nord, arabii le-au adoptat şi le-au transmis în toată lumea.
M. G. F. este utilizată în principal de musulmani, dar şi de creştini, animişti, atei şi evrei (chiar dacă doar cei care locuiesc în apropierea Gondarului, în Egipt). Folosirea acestor practici s-a extins în acele zone în care predomină sărăcia, analfabetismul şi condiţiile sanitare precare şi unde statutul socio-economic al femeilor este scăzut.
M. G. F. este practicată în mai mult de 26 de regiuni din continentul African, în anumite zone din Peninsula Arabică şi Asia.Practic, M. G. F. este prezentată de o parte şi de alta a continentului African, între Tropicul Racului şi Ecuador.
Se cosideră că:
- circumcizia – este documentată în: sudul Peninsulei Arabe şi în zonele înconjurătoare ale Golfului Persic, care cuprind Yemenul de sud, Oman, Emiratele Arabe şi Bahraim.
- infibulaţione – este practicată de musulmani în Somalia, în zonele locuite de somalezi din Etiopia, Kenya şi Djibonti, în Sudan (o eccepţie fiind cei ce nu sunt musulmani rezidenţi în sudul provinciei), în Nigeria de nord şi în zone din Mali.
- formele mai blânde – se practică în Asia de populaţia musulmană din Malaesia şi Indonezia.
Conform diferiţilor specialişti aceste practici au fost răspândite şi printre triburile autohtone din Australia, precum şi în Pakistan, Peru, Brazilia, estul Mexicului şi în Rusia. Însă în aceste cazuri se vorbeşte despre practici sporadice şi izolate.
De asemenea, aceste practici nu sunt folosite doar în societăţile non-occidentale. Imigranţii africani le-au adus cu ei în Statele Unite şi în Europa (în special în Marea Britanie şi Franţa).
În explicarea raţiunilor acestor practici specialiştii aduc în discuţie trei parametri.

1)Asocierea cu religia.

În ciuda faptului că practicile M. G. F. nu sunt centrale printre învăţăturile/ scrierile religiilor monotoiste, la care majoritattea dintre practicanţi aparţin, se susţine că acestea sunt un rechizit religios.
Religia care acceptă şi acopera aceste practici, in mod predominant, este islamismul. Chiar dacă originea acestora nu este islamică acestea au devenit o tradiţie care se cere acceptată şi continuată.
La fel cum se întâmplă şi în cazul vălului islamic şi izolarea femeilor, M. G. F. şi-a câştigat actualul statut, nu doar din cauza faptului că anumite ahadith sunt în favoarea sunnaei, dar şi pentru că islamismul, la fel ca şi alte religii, consideră sexualitatea feminină ca un element de lux ce trebuie controlat.
O foarte mare importanţă este dată modestiei şi castităţii femeilor. Din acest fapt, chiar dacă nu este prevăzută în Coran, s-a dezvoltat şi răspând mai mult decât în altre religii.
Acest mod de a considera că sexualitatea feminină trebuie controlată, demonstrează faptul că religia consideră actul sexual ca fiind ceva ruşinos care poate fi practicat doar în limitele unei căsătorii oficiale, cu scopul reproducerii.
Puritatea sexuală a unei femei reprezintă onoarea familiei sale. Orice fel de atingere adusă onoareai familiei este condamnată se aceştia şi de societate.
Prin urmare mutilarea organelor genitale feminine externe este un act preventiv pentru a se diminua dorinţa sexuală, necesară pentru a salva virginitatea şi onoarea femeii şi pentru a mări capacitatea sa de fidelitate.
Practicile de M. G. F. se regăsesc şi în acţiunile creştinilor şi evreilor. Şi aceste relaţii de tip patriarhal au credinţa conform căreia sexualitatea femeilor trebuie să fie diminuată deoarece este în mod esenţial păcătoasă şi incită la tentaţii (femeia). Femeile sunt înclinate mai mult către pasiune şi emoţii decât spre intelect şi comportament raţional. Chiar şi în aceste religii practicile în cauză nu au fost semnalate în Scripturi, dar au la bază diferite interpretări pe baza unor idei din Biblie.

2)Credinţele culturale şi imaginea asupra corpului uman.

Experţii în domeniu explică practicile de M. G. F. în contextul cultural antic ca fiind un sacrificiu adus zeiţei fertilităţii
O altă explicaţie este dată în 1967 de Mainardus, care aduce în discuţie credinţa faraonilor cu privire la bisexualitatea zeilor. De aici şi credinţa conform căreia orice persoană este dotată cu o parte feminină şi una masculină. Societăţile ce au o astfel de credinţă consideră că partea naturală feminină a băieţilor este prepuţul, iar partea natural masculină a fetelor este clitoristul.
Conform ritualului, în trecerea spre lumea de adult adolescenţii trebuie să piardă semnele acestor dualităţii – pentru a-şi asuma rolul de adult. Alterarea organelor genitale defineşte, în cadrul acestor comunităţii, identitatea persoanei.
Copii sunt consideraţi impuri deoarece au elemente ale ambelor sexe. Prin urmare atât M. G. F., cât şi circumcizia masculină devin obligatorii.
De asemenea, se consideră că prin eliminarea acestora se distruge o putere malefică – adică Forţa Demonică a Dezordinii numită Wanzo, care forţă este un impediment pentru fertilitatea, dar şi pentru accesul la lumea adultă.
Mulţi specialişti în domeniu văd aceste practici ca un ritual iniţiatic, ca pe un drum de la vârsta pubertăţii la vârsta maturităţii. În tradiţiile mai multor grupuri etnice evenimentul este acompaniat de o ceremonie foarte elaborată, cu acţiuni pline de semnificaţii simbolice.
Sudan:
- fata care este supusă acestei operaţii este numită arusa (tânăra soţie), care face referire la viitoarea legătură matrimonială şi rolul sexual al viitoarei soţii
- este îmbrăcată precum o soţie , cu cercei de aur şi infrumuseţată
- femeile participante la ceremonie încurajează tânăra fată cu zagarid (urlete)
- după operaţie fata este aşezată pe un pat şi învelită cu petale de trandafiri, un şirag de perle şi cu un scarebeu (pecete) – cu credinţa că acestea ajută la vindecare şi o protejă de rău pe tânâra fată
- fetele primesc drept dotă bani, aur şi haine
Alte grupuri conduc fata la râu - acesta fiind considerat un mod de mushahra (modalitate de vindecare) şi de apărare împotriva kabsa (pericolul ritualului) care poate atinge fetele la puţin timp după operaţie.

Somalia - mult mai puţin elaborat, ceremonia incluzând ceai, dulciuri şi unt. În timpul operaţiei familia şi femeile participante cântă şi dansează pentru a acoperii urletele fetei circumcise şi pentru a o susţine moral pe aceasta.
Alte grupuri etnice, cum ar fi Tagouana din Coasta de Filves, consideră că aceste practici M. G. F. intensifică creşterea fertilităţii.
Alte triburi: - Dogan (Mali) – cred că clitoristul este un organ periculos. Se consideră că dacă la naştere copilul va atinge această parte acesta va muri.
- Bambard (Mali) – consideră că clitoristul poate ucide un bărbat dacă în timpul contactului acesta atinge partea exterioară a organului reproductiv masculin
- Egipt sau Etiopia – organele genitale feminine sunt considerate un element murdar, iar practica de M. G. F. devine o acţiune de curăţire
- Mali şi Mauritania – se crede că clitoristul este o parte care urâţeste femeia, motiv pentru care trebuie eliminată

3)Tradiţiile

Tradiţiile sunt o justificare foarte des adusă în discuţie în ceea ce priveşte aceste practici de M. G. F. Este în mod regulat urmată ca fiind o parte integrală a conformismului social şi a identităţii comunităţii.
Pentru o familie tradiţionalistă este extrem de rar să pună în discuţie esenţa şi importanţa acestor practici. Tradiţia există pentru a fi urmată, poartă în ea întreaga serie de valori sociale, culturale, etc.

Cunoaşterea în plan internaţional a acestei practici a determinat o distanţare între mişcările feministe din Occident şi cele din Lumea a treia.
Indignarea Occidentului a fost văzută ca fiind imperialistă, ignorantă şi agresivă.

Multe dintre femeile practicante de M.G.F. au criticat dur campaniile occidentale împotriva acestor practici, denunţându-le ignorante şi cu o totală lipsă de consideraţie şi respect faţă de contextul particular in care femeile africane trăiesc şi luptă.

Ele s-au referit la dreptul la egalitate culturală şi la dreptul de a-şi apăra valorile tradiţionale....


MFGI




Bibliografie:
1. Beckett C. e Macey M., Race, gender and sexuality: The oppression of multiculturalism, "Women's Studies International Forum", Vol. 24, nn. 3-4, pp. 309-319 (May-August 2001).
2. Cook R. J., Dickens B. M., e Fathalla M., Female genital cutting (mutilation/circumcision): ethical and legal dimensions, "International Journal of Gynecology & Obstetrics", vol. 79, n. 3 (2002), pp. 281-287
3. Dillon S. A., Healing the Sacred Yoni in the Land of Isis: Female Genital Mutilation Is Banned (Again) in Egypt, "Houston Journal of International Law", Vol. 22, 2000.
4. Erlich M., La femme blessé, L'Harmattan, Paris 1986.
5. Facchi A., L'escissione sessuale femminile: da consuetudine a crimine, in ID., I diritti nell'Europa multiculturale, Laterza, Bari 2001.
6. Favali Lyda (2001) What is Missing? (Female Genital Surgeries - Infibulation, Excision, Clitoridectomy - in Eritrea), "Global Jurist Frontiers": Vol. 1: No. 2, Article 1.
7. Dagi, Ihasan Human Rights, Foreign Plicy and the questin of intervention, înPerceptions, Journal of International Affairs, June-July 2001, vol. VI – Number 2
8. Favali L., Fra legge e modelli ancestrali, prime osservazioni sulle mutilazioni genitali in Eritrea, Giappichelli, Torino 2002.
9. Favali L., Pateman R., Blood, Land and Sex: Legal and Political Pluralism in Eritrea, Indiana Università Press, 2003.
10. Gruenbaum E., The Female Circumcision Controversy: An Anthropological Perspective, University of Pennsylvania Press, 2000.
11. Heger Boyle E., Female Genital Cutting: Cultural Conflict in the Global Community, John Hopkins University Press, 2002.
12. James S. M. e Robertson C. C. (a cura di), Genital Cutting and Transnational Sisterhood: Disputing U.S.Polemics, University of Illinois Press, Urbana, Illinois", 2002, 169 pp.
13. Koso-Thomas O., The Circumcision of Women, Zed Books, London 1987.
14. Lightfoot-Klein, Prisoners of Rituals: An Odyssey into Female Genital Circumcision in Africa, Harrington Park Press, 1989.
15. Mackie, Gerry, Ending Footbinding and Infibulation: A Convention Account, "American Sociological Review", 1996, 61, 6, pp. 999-1017
16. Patrick I., Responding to Female Genital Mutilation: The Australian Experience in Context, " Australian Journal of Social Issues", Vol. 36, 2001.
17. Rahman A. e Tobia N., Female Genital Mutilation. A Guide to Laws and Policies Worldwide, Zed Books, London-New York, 2000.
18. Scolart D., "Le mutilazioni genitali femminili e l'ordinamento italiano", in F. Compagnoni e F. D'Agostino (a c. di), Bioetica, diritti umani e multietnicità: immigrazione e sistema sanitario nazionale, Ed. San Paolo, 2001, pp. 299-313.
19. Sheldon, Sally, Wilkinson, Stephen, Female Genital Mutilation and Cosmetic Surgery: Regulating Non-Therapeutic Body Modification, "Bioethics", 1998, 12, 4, pp. 263-285
20. Shell-Duncan B., The medicalization of female "circumcision": harm reduction or promotion of a dangerous practice?, "Social Science & Medicine", Vol. 52, n. 7, pp. 1013-1028 (April 2001)
21. Shweder R. A., What about "Female Genital Mutilation"? and Why Understanding Culture Matters in the First Place, Daedalus, Vol. 129, 2000
22. Spencer, Zara, The Criminalisation of Female Genital Mutilation in Queensland, "E LAW | Murdoch University Electronic Journal of Law", vol. 9, n. 3 (2002).
23. Tamir Y., Hands off Clitoridectomy, "Boston Review", Summer 1996
24. Nussbaum M., Double Moral Standard?, in "Boston Review", Oct.-Nov. 1996.
25. Thiam A., La parola alle donne africane, Eurostudio, Torino 1989.
26. Touré C. e Faizang S., Les mutilations du sexe des femmes aujourd'hui en France, Tiercé, Paris 1984.
27. Urpis A., Le pratiche di mutilazione sessuale femminile e la formazione di un'identità negata, "Il reo e il folle", 8 (1999).
28. Walker A., Parmar P., Austin-Smith V. (a c. di), Warrior Marks: Female Genital Mutilation and the Sexual Blinding of Women, Harvest Books, 1996.
29. Bilotti, Edvige, La practica della mutilazione genitale femminile, http://www.medmedia.org/review.numero3/it/art2.htm, accesat la data de 23. 03. 2006